Dumnezeu să vă binecuvinteze cu un post ușor și plin de fapte bune!

Pentru a putea ajunge la „măsura bărbatului desăvârșit” și pentru a fi vrednic numit „casnic și prieten al lui Dumnezeu”, omul trebuie să se întrarmeze cu multa voință, să își apere sufletul cu arma rugăciunii iar trupul să-l învelească în armura postului. Pentru a lupta împotriva ispitelor diavolilor, postul și rugăciunea sunt doua mijloace necesare, după cum însuși Mântuitorul ne spune : „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).

Postul (sl. Пост-postu) este înţeles în general ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică. În sens spiritual postul are un înțeles mult mai duhovnicesc. Potrivt Pravilei Bisericești postul este „o jertfă trupească, care cere a fi unită cu milostenia, cu darurile de tămâie, lumânări aduse la altar, precum și cu rugăcinule,  metaniile și închinăciunile, toate alcătuind jertfa adusa de trup Domnului”[1]

Prin post omul se ține departe de poftele trupului, împiedicând astfel lăcomia trupului care este începutul tuturor păcatelor. Sfântul Ioan Casian ne spune că „un pântece îmbuibat cu tot felul de alimente naște semințele desfrâului și mintea înăbușită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuințe”[2].

Postul este un mijloc de elevație sufletească, de dominare a sufletu­lui asupra patimilor trupești. Postul îl debarasează și-l ușurează pe creș­tin de toate ispitele, de balastul și povara uneltirilor celui viclean care aduc "întunecare gândurilor și tulburare cugetelor". El este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocăință pentru păcatele săvârșite și un exercițiu care pune început virtuților de tot felul. Pentru creștinul ortodox,  postul este con­diție pentru dobândirea sfințeniei. În concepția ortodoxă între post și sfin­țenie există o corelație strânsă[3].

Potrivit Dictionarului Enciclopedic de cunostințe religioase, postul mai are și un sens pur igienic. Acest post este rocomandat, chiar și de medicină, ca mijloc de vindecare, pentru redresarea organismului obosit și intoxicat de hrana prea îmbelșugată și de îmbuibare. Hipocrate atribuia longevitatea vieții sale postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de la masă sătul. Pitagora practica și predica asceza, mod de viață ce era  bazat pe post și abstinență. Greco-romanii practicau  postul sub ambele forma: igienic și religios; egiptenii și babilonienii îl practicau pentru a-și ispăși păcatele; budiștii și brahmanii îl țineau ca o regulă de viață; mahomedanii au postul numit Ramadan sau Ramazan, care recomandă ajunarea pe intreaga durată a zilei, un anumit timp pe an (Luna Ramadanului).[4]

Însă, postul cel mai desăvarșit, cel mai duhovnicesc, cel care ajută omul în urcușul său spre Dumnezeu, este postul predicat de cărțile Vechiului Testament, post ce este practicat de însuși Iisus Hristos, propovăduit până în zilele noastre, prin neîntrerupta succesiune apostolică de Sfinții Părinți.

---

[1] Ieromonah Nicodim Sachelarie, PRAVILA BISERICEASCĂ,  Ediţia a lll-a, Editată de Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 1999, capitolul CLXXV- Despre Post;

[2] Sfantu Ioan Casian, Despre asezamintele manastiresti si despre remediile celor opt pacate principale, in P.S.B., vol 57, traducere de Prof. Cojocaru Vasile, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 168;

[3] Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Învățătura despre post în Biserica Ortodoxă, în Studii Teologice, anul 1984, nr. 7-8, p. 519;

[4] Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dictionar Enciclopedic de cunostințe religioase, Editura Diecezană,  Caransebeș, 2001,  p. 376;

„Nu am știut!”, „Nu am vrut!”

     De ce ne pare rău abia după ce am săvârșit ce nu este bine? De ce nu putem să realizăm dinainte că ceea ce urmează să facem nu este bine? Mereu scuza noastră este: „Nu am știut!”, „Nu am vrut!” etc. etc. Să lăsăm aceste scuze penibile și să încercăm să și mai gândim inainte de a săvârși un lucru. Dacă nu ști, întreabă! Sunt mulți care te vor ajuta! Doar cere ajutorul! 

    A fost odată un băiat cu un caracter foarte urît. Tatăl lui i-a dat într-o zi un săculeţ cu cuie şi i-a spus să bată cîte un cui în uşa grădinii, de fiecare dată cînd îşi pierde cumpătul şi se ceartă cu cineva sau face un lucru rău.
    În prima zi a bătut 37 de cuie în uşă. Săptămînile ce au urmat a învăţat să se controleze şi numărul cuielor bătute în uşă s-au micşorat de la o zi la alta. Descoperise că este mult mai uşor să te controlezi, decît să baţi cuie într-o uşă. În sfîrşit, a venit ziua în care băiatul nu a mai bătut niciun cui în uşă. Prin urmare, s-a dus la tatăl lui să îi spună că nu a mai bătut niciun cui în această zi. Tatăl i-a spus atunci să scoată un cui din uşă pentru fiecare zi care trece, în care nu îşi pierde răbdarea. Zilele au trecut şi, în sfîrşit, băiatul a putut să îi spună tatălui că a scos toate cuiele din uşă.
     Tatăl l-a condus pe băiat pînă în faţa uşii şi i-a spus : „Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveşte cîte găuri sînt în uşă! Nu va mai fi niciodată ca înainte. Cînd te cerţi cu cineva şi cînd îi spui lucruri urîte, îi laşi o rană ca acaesta... poţi înfige un cuţit într-un om şi să îl scoţi imediat, dar rana va rămîne pentru totdeauna. Nu are importanţă de cîte ori te vei scuza, rana va rămîne. O rană verbală face la fel de rău ca şi una fizică”.

"Dragostea nu cade niciodată"

Am participat astăzi la Taina Sfântului Maslu și, citind apostolul de la I Corinteni, am realizat cât de mare este taina dragostei! Ferice de cel ce dragostea îi este cel mai bun prieten! Dragostea ne ajută în realizarea tuturor lucrurilor, căci dacă nu punem dragoste în ceea ce facem nimic nu iese cum trebuie. Tot ceea ce facem fără dragoste se aseamănă unui castel de nisip ce este dărâmat de valurile năpraznice ale mării. Chiar dacă aici este vorba de munca pe care fiecare o depunem, chiar dacă este vorba de relațiile cu semenii sau cu persoanele dragii, cand vine un val mai tulbure în viața noastră aceste relații se vor destrăma, nu vor rezista în fața încercărilor lui Scaraoschi.Uitați cât de frumos vorbeste Sfântul Apostol Pavel despre drogostea cea pură:

I Corinteni 13, 1-8

„1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

 8. Dragostea nu cade niciodată.”