Dumnezeu să vă binecuvinteze cu un post ușor și plin de fapte bune!

Pentru a putea ajunge la „măsura bărbatului desăvârșit” și pentru a fi vrednic numit „casnic și prieten al lui Dumnezeu”, omul trebuie să se întrarmeze cu multa voință, să își apere sufletul cu arma rugăciunii iar trupul să-l învelească în armura postului. Pentru a lupta împotriva ispitelor diavolilor, postul și rugăciunea sunt doua mijloace necesare, după cum însuși Mântuitorul ne spune : „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).

Postul (sl. Пост-postu) este înţeles în general ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică. În sens spiritual postul are un înțeles mult mai duhovnicesc. Potrivt Pravilei Bisericești postul este „o jertfă trupească, care cere a fi unită cu milostenia, cu darurile de tămâie, lumânări aduse la altar, precum și cu rugăcinule,  metaniile și închinăciunile, toate alcătuind jertfa adusa de trup Domnului”[1]

Prin post omul se ține departe de poftele trupului, împiedicând astfel lăcomia trupului care este începutul tuturor păcatelor. Sfântul Ioan Casian ne spune că „un pântece îmbuibat cu tot felul de alimente naște semințele desfrâului și mintea înăbușită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuințe”[2].

Postul este un mijloc de elevație sufletească, de dominare a sufletu­lui asupra patimilor trupești. Postul îl debarasează și-l ușurează pe creș­tin de toate ispitele, de balastul și povara uneltirilor celui viclean care aduc "întunecare gândurilor și tulburare cugetelor". El este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocăință pentru păcatele săvârșite și un exercițiu care pune început virtuților de tot felul. Pentru creștinul ortodox,  postul este con­diție pentru dobândirea sfințeniei. În concepția ortodoxă între post și sfin­țenie există o corelație strânsă[3].

Potrivit Dictionarului Enciclopedic de cunostințe religioase, postul mai are și un sens pur igienic. Acest post este rocomandat, chiar și de medicină, ca mijloc de vindecare, pentru redresarea organismului obosit și intoxicat de hrana prea îmbelșugată și de îmbuibare. Hipocrate atribuia longevitatea vieții sale postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de la masă sătul. Pitagora practica și predica asceza, mod de viață ce era  bazat pe post și abstinență. Greco-romanii practicau  postul sub ambele forma: igienic și religios; egiptenii și babilonienii îl practicau pentru a-și ispăși păcatele; budiștii și brahmanii îl țineau ca o regulă de viață; mahomedanii au postul numit Ramadan sau Ramazan, care recomandă ajunarea pe intreaga durată a zilei, un anumit timp pe an (Luna Ramadanului).[4]

Însă, postul cel mai desăvarșit, cel mai duhovnicesc, cel care ajută omul în urcușul său spre Dumnezeu, este postul predicat de cărțile Vechiului Testament, post ce este practicat de însuși Iisus Hristos, propovăduit până în zilele noastre, prin neîntrerupta succesiune apostolică de Sfinții Părinți.

---

[1] Ieromonah Nicodim Sachelarie, PRAVILA BISERICEASCĂ,  Ediţia a lll-a, Editată de Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 1999, capitolul CLXXV- Despre Post;

[2] Sfantu Ioan Casian, Despre asezamintele manastiresti si despre remediile celor opt pacate principale, in P.S.B., vol 57, traducere de Prof. Cojocaru Vasile, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 168;

[3] Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Învățătura despre post în Biserica Ortodoxă, în Studii Teologice, anul 1984, nr. 7-8, p. 519;

[4] Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dictionar Enciclopedic de cunostințe religioase, Editura Diecezană,  Caransebeș, 2001,  p. 376;